23 mai, 2011

Relaxati-va...chill out music!!!

17 mai, 2011

Topologia Taximetristilor!

1. Taximetristul ortodox. Această categorie nu implică o dimensiune morală. El te poate fura la fel de "bine" (mult) ca oricare altul. Se recunoaşte foarte uşor după sutele de cruci şi icoane agăţate de oglinda retrovizoare. Abia vede pe unde trebuie să meargă din pricina mătăniilor şi accesoriilor creştin-ortodoxe. Doar moaştele de sfinţi lipsesc, deşi niciodată nu am căutat cu atenţie printre ele.
2. Taximetristul rulat în Germania . Este taximetristul care îţi vorbeşte continuu de ţările prin care a fost, de cît de bine a dus-o, cum aducea maşini, şi cum s-a stricat treaba cu străinătatea. Dar are totuşi ceva speranţe de plecat în Italia. Publicitate.Aşteaptă mereu un telefon de la un "tovarăş bun" de-al lui din Italia,care e ca "fratele lui". E îmbrăcat în trening.

3. Taximetristul telefonist. E taximetristul care are trei sau chiar patru telefoane şi vorbeşte continuu la ele. Se vaietă la colegii care-l invită la masă că nu mai are bani, că "a spart jdemilioane" în cazino şi că a doua zi are de dat înapoi un împrumut de cîteva mii de euro, "ştii tu, treaba aia". În tot acest timp în care vorbeşte la telefoane, pe un alt telefon, scrie mesaje la o gagică. La un moment dat îţi vine să-i zici: "Lăsaţi, că ţin eu volanul, ca să aveţi şi genunchii liberi, poate vreţi să trimiteţi un fax!" Aia cu care vorbeşte e, invariabil, "o putoare de 18 ani".
 4. Taximetristul lector universitar. Are în jur de 40 de ani, e la cămaşă şi pantalon de stofă, te domneşte şi face o analiză politică la rece care se încheie invariabil cu "dar asta e România, domnul meu". Nu fumează, are trei brăduţi care miros atît de urît încît te-ntrebi dacă nu cumva sînt şi radioactivi.
 5. Taximetristul îndrăgostit de maşină. E taximetristul care are un televizor mic pe bord, leduri, încărcătoare de telefon ieşind de pe te miri unde, DVD, 2-3 aparate de evitat radarul, tot felul de gadgeturi cumpărate de pe stradă sau, cum le spune el, "furăciuni". E o atmosferă de discotecă. Nu te-ai mira ca la un stop să deschidă portiera o picoliţă care să te întrebe ce doreşti. Cînd cobori, te uiţi pe maşină şi eşti surprins că nu are parabolică.
6. Taximetristul bătrîn. De obicei are o maşină veche, iar schimbătorul de viteze intră, din orice altă treaptă, într-a patra.Trebuie să treacă cu ea pe la service, dar nu a avut timp. Stă mult pe stradă, dar nu pentru el, ci pentru copii. Mai are să-i ia casă la fată şi gata, scapă de covrig. S-a săturat, lucrează de 800 de ani. E mereu grăbit, parcă vibrează, are un neastîmpăr care ţi se transmite şi ţie. Maşina se poate opri oricînd din motive tehnice foarte întemeiate.

05 mai, 2011

Eu iubesc lalele.........

   Cele mai vii flori dupa mine. Lalele se asociaza cu primavara si soarele, deoarece apar anume in aceasta perioada, spre deosebire de alte flori ce se vand anul imprejur. Lalele sint florile mele preferate, in special cele de culoare rosie. Acasa in gradina avem lalele rosii, care infloresc la mijlocul lunii aprilie chiar de ziua mea, pentru mine un cadou extraordinar de la natura. Am descoperit anul trecut ca centrul orasului Iasi in aceasta perioada e infrumusetat cu lalele. Asa ca si anul asta am mers la Iasi sa savurez cu privirea aceste extraordinare  flori.